Pietrosita - poartã de intrare spre mãretia Bucegilor
MÃNÃSTIREA PESTERA IALOMITEI
Pestera Ialomitei se aflã la poalele Muntilor Bãtrana, la o distantã de numai 10 km de izvorul raului Ialomita. Se poate ajunge aici din Pietrosita mergand spre Sinaia si de pe Muntele Paduchiosu se face stanga pe la Cuibul Dorului, dar se poate ajunge si din diferite zone ale muntilor Bucegi, pe numeroasele trasee turistice marcate. Fie cã se coboarã cu telecabina de la Babele, fie cã se urmeazã traseul drumului forestier, actualmente asfaltat, ce trece pe langã Platoul Zanoaga, Lacul Bolboci, Cheile Tãtarului si Platoul Padina, ajungandu-se la Hotelul Pestera, peisajele intalnite in cale sunt de-a dreptul incantãtoare, meritand cu sigurantã tot efortul.
Explorarea Pesterii Ialomita a fost fãcutã intre anii 1950-1956 de cãtre cercetãtorii Institutului de Speologie Emil Racovitã si de echipa Casei Centrale a Armatei. Aflatã la 1660 metri altitudine, in fata pesterii se aflã Mãnãstirea Pestera Ialomitei ce dateazã din secolul al XVI-lea si a fost ctitoritã de Mihnea cel Rãu. Confesiunea Mãnãstirii este ortodoxã si are hramul Sf. Apostoli Petru si Pavel. Aceasta este construitã din lemn, cu douã turle, una pe naos si cealaltã pe pronaos. Ferestrele pronaosului sunt pictate si le infãtiseazã pe Sf. Maria si Sf. Paraschiva. Mãnãstirea a deservit ca loc de reculegere pentru sihastrii si a fost incendiatã de mai multe ori, ultima restaurare fiind fãcutã in anul 1994.
Pe langã frumusetea naturalã incontestabilã a locului, un alt aspect important al acestui lãcas este istoria pe care o poartã in spate. Se spune cã in prima jumãtate a secolului al XIX-lea trãia aici un cãlugãr al cãrui nume a ramas necunoscut, unic in istoria monahismului romanesc datoritã faptului cã se pare ca era slujit de animalele sãlbatice. Conform datelor istorice, primii sihastrii au inceput sã se retragã in acest loc de la izvoarele Ialomitei incã din secolul al XV-lea, instalandu-se in pesterã.
In prezent, intregul complex monahal de la Pestera Ialomitei se prezintã intr-o formã foarte bunã, dispunand de asemenea si de locuri de cazare pentru turistii dornici sa rãmanã aici peste noapte.
Primul lãcas de cult propriu zis a luat fiintã aici pe vremea Domnitorului Mihnea cel Rãu, cand a fost ridicatã o bisericutã de lemn ce ii va prelua numele. Desi amplasamentul bisericii ne-ar duce cu gandul la un loc ferit de incidente neplãcute, aceasta a avut o soartã destul de zbuciumatã, fiind incendiatã de patru ori in timp de patru secole de existentã.
​
Prin anul 1818 biserica din lemn a fost distrusã complet de un incendiu, fiind refãcutã ulterior din nou, din temelii si ridicandu-se de asemenea cateva chilii pentru calugãrii de aici. In imediata apropiere a Pesterii Ialomitei a mai fost ridicat in anul 1901 si Schitul Cocora, ce se mai gãseste si in prezent aici. Biserica din pesterã a mai fost distrusã incã o datã de un incendiu in anul 1961, dupã care, panã in anul 1993 nu a mai existat viatã monahalã in interiorul grotei, calugãrii continuandu-si viata monahalã la Schitul Cocora ridicat in apropiere.
Din primul lãcas din pesterã s-a mai pãstrat vechea Piatrã a Altarului, unde, conform traditiei, sihastrii sãvarseau slujbele si rugãciunile. Biserica de la intrarea in pesterã a fost ridicatã din nou, in anul 1994, construirea acesteia durand doi ani.
