Atestari | pietrosita

ATESTÃRI DOCUMENTARE

Strãveche asezare din zona subcarpaticã a Munteniei, cu mãrturii atestand locuirea si activitatea umanã incã din epoca bronzului (vestigii arheologice) si apoi cea dacicã, realitate argumentatã si de numeroasele toponime pãstrate in traditia oralã localã (Drumul Dacilor, Valea Lupului, Valea Pietrositei etc.) ceea ce reflectã procesul istoric continuu al perenitãtii vietii pe aceste meleaguri, localitatea Pietrosita este atestatã documentar la finele secolului al XVI-lea, in vremea domniei lui Alexandru cel Rãu.

Pe ulitele Pietrositei retine atentia farmecul senin, specific satelor de munte. Case cu pridvor, decorate cu traforaje din lemn de mesterii comunei, ne indeamnã sã ne amintim de linistea din vremurile de demult apuse, cu feciori si fete jucand la hore, cu femei ce torceau pe prispã, cu urletul lupilor rãzbind din depãrtãri, mai ales in noptile de iarnã.

In centrul Pietrositei, la doi pasi de Cãminul Cultural, o clãdire veche atrage privirea. Este vechea scoalã a comunei, astãzi monument istoric, ridicatã in anul 1905. Intre zidurile acesteia vor fi invãtat citirea, strãbunicii pietrositenilor de astãzi.

Deasupra intrãrii sta scris "Lumina – religie, patrie si dreptate". Strãbunicii care au zidit scoala pentru urmasii lor, au transmis mesajul posteritãtii pentru cei ce vor avea minte sã-l inteleagã.

RESEDINTA PLAIULUI IALOMITEI

Pietrosita este o asezare aflatã sub ocrotirea muntilor Bucegi. Pãduri dese de brad si de fag inconjoarã cele douã sate ale comunei, asezate de-a lungul Ialomitei.

Panã in 1840 Pietrosita a fost localitatea de resedintã a "vãtafilor de plai", functie dominatã de familia Bordea Vãtãsescu care avea autoritatea administrativã a zonei, sediul vãmii pentru hotarul cu Transilvania fiind o clãdire solidã din piatrã care in prezent este sediul Primãriei din Pietrosita.

Situatã in zona de nord a judetului Dambovita, localitatea Pietrosita a fost atestatã documentar incã de la data de 6 august 1592. Strãveche asezare de mosneni-plãiesi, locuitorii erau insãrcinati cu paza hotarului cu Transilvania, bucurandu-se de regimul proprietãtii aflate sub ascultarea domniei, respectiv a plãiesilor.

HRISOVUL DIN 1592

Cea mai veche mentiune documentarã referitoare la Pietrosita dateazã din secolul al XVI-lea, din timpul domniei lui Alexandru cel Rãu, nepotul domnitorului Alexandru Lãpusneanu. Probabil insã cã asezarea era mult mai veche, precum majoritatea satelor de pe aceste meleaguri. Locuitorii se ocupau in vremurile de odinioarã cu cresterea vitelor, prelucrarea lanii si a lemnului. Ulitele Pietrositei erau pline cu dulgheri, rotari si olari. Fiind asezatã intr-o zonã adapostitã, comuna a atras de-a lungul timpului multi vizitatori, aflati in cautarea aerului curat de munte.

Hrisovul din 1592, pãstrat in Muzeul Satului din Pietrosita, atestã documentar existenta localitãtii. Documentele vorbesc de intemeieri trainice incã din timpul lui Alexandru cel Rãu si Mihai Viteazul, dar cu sigurantã cã ele vin din ceata si mai adancã a vremurilor de la dacii liberi, potrivit existentei unei cetãti pe varful Cumpana Ciocarlãului.

Zapisul din 6 august 1592 consfintea intelegerea dintre fratii Ion si Stan Melesesti cu Serban din Pietrosita care cumpãra cu 300 aspri turcesti "Funii de loc in capul Rusetului de Jos".

BISERICA DIN JOSENI

Aflatã la jumatatea drumului dintre Targoviste si Sinaia, la numai jumãtate de orã de mers cu masina, Pietrosita pastreaza una dintre bijuteriile arhitecturale ale Munteniei, biserica Adormirii Maicii Domnului si Sfanta Cuvioasa Paraschiva.

In anul 1765 dat fiind faptul ca biserica din lemn de la acea vreme devenise neincãpãtoare, Radu Vãtãsescu, impreuna cu fratii sãi, Bordea si Marin, ajutati de Ion Logofatul si Negoitã Serban-Fusea, boier din Targoviste, au pus piatra de temelie a actualei biserici in data de 7 iunie 1765, dupã cum se poate citi in frumoasa pisanie sãpatã in piatrã care de peste douã veacuri strãjuieste intrarea bisericii, inscriptie in chirilicã.

Legãtura dintre Radu Vãtãsescu si Negoitã Fusea este lesne de inteles. Radu era in acea vreme seful pazei de frontierã, iar Negoitã era mare negustor din Targoviste. Pentru a-si duce marfa spre zona Brasovului, Radu ii inlesnea trecerea granitei prin "Strunga". Impreunã cu tatãl sãu Serban, Negoitã Fusea a mai ridicat incã douã biserici, la Bezdead si la Targoviste (biserica Sf. Vineri), precum si Schitul Fusea.

Constructie solidã, din caramidã arsã si var hidraulic, inclusiv cele douã turle, dintre care una este clopotnita, biserica este zveltã, bine proportionatã si frumos impodobitã cu nise exterioare si arcade specifice stilului gotic.

In spatele usii de la intrare, precum si a celei de la clopotnitã, se aflã cate o barnã de stejar care iese din perete si poate bloca usa in caz de nevoie. Aceasta denotã faptul cã biserica, in vechime, a servit si ca ascunzatoare la vreme de rãstriste.

Se spune, de altfel, din bãtrani cã in clopotnitã, in vremea nãvãlirilor turcesti, strãjuia un pandar care observa Valea Ialomitei panã spre Fieni. Cand venea praful gros ridicat de copitele cailor nãvãlitori, suna alarma din clopote. Sãtenii fugeau cu vitele si se ascundeau in pãdurile din imprejurimi, iar cei instãriti se ascundeau in bisericã.

In ceea ce ii priveste pe mesterii zidari, ei nu sunt cunoscuti. Se crede cã erau din Targoviste si au fost ajutati de localnici. Cert este faptul cã o bisericã din zid in mediul rural este o raritate pentru a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea. Biserica a fost acoperitã initial cu sindrilã, iar mai tarziu cu tablã. Pardoseala a fost confectionatã din lespezi de piatrã, peste care mai tarziu s-a pus scandurã. In anul 1885 s-au refãcut treptele din piatrã de la intrare, iar in 1902 s-a intãrit soclul cu un brau de piatrã cioplitã, de cãtre Ion Popa Nicolae cu sotia sa Anastasia si Nicolae Enescu cu sotia sa Ana.

Pictura bisericii, de o deosebitã frumusete, este executatã in frescã. Dupã o inscriptie aflatã la proscomidiar, zugravii ar fi Ion, Andrei si Constantin din Brasov, sau chiar din Tulghes, de langã Brasov.

Intre cei care au apreciat valoarea arhitectonicã si picturalã a acestui monument in decursul vremii, amintim personalitãti marcante cum ar fi Nicolae Iorga care a vizitat-o in cateva randuri, apoi Drãghiceanu, Brãtulescu si multi altii. Coloritul si armonizarea scenelor religioase ii aratã pe mesterii zugravi ca pe niste buni cunoscãtori ai picturii bisericesti, adevãrati artisti ai genului. Biserica a fost zugrãvitã si la exterior. Miniatura pictatã in pronaos si conservatã peste secole prin acoperire cu funingine groasã de la lumanãri a permis restaurarea fidelã.

CASA MEMORIALÃ PR. GH. SIMIONESCU

In apropierea bisericii a fost amenajat de cãtre Pr. Gh. Gh. Simionescu (1895-1992), paroh (1917-1983) un frumos muzeu cu piese de o deosebitã valoare. Muzeul a fost vãduvit in epoca comunistã prin ridicarea unor obiecte si cãrti cu transferarea lor la depozitul de icoane si cãrti vechi de la Mãnãstirea Dealu.

DOCUMENTE FEUDALE

Din documentele feudale, de pe vremea lui Radu Serban (1605), Matei Basarab (1658), Mihnea al III-lea (1656), Radu Leon (1668), Grigore Ghica (1673) si Constantin Brancoveanu (1704), precum si cele din 1742 si 1772 se desprind particularitãtile vietii economice si sociale - sistemul proprietãtii asupra pãmantului, ocupatiile de traditie (cresterea vitelor, pãstoritul, viticultura, pomicultura etc.), existenta unui insemnat numãr de oameni liberi (mosneni si plãiesi) organizati in obsti, a boierilor, apoi mai tarziu a celor aserviti.

IZVOARE ISTORICE DIN SEC. XIX

Izvoarele istorice ne spun ca in timpul Revolutiei din 1848, scriitorul Ion Heliade Rãdulescu a fost adãpostit in casa apartinand familiei Bãlãsescu din Pietrosita. Apoi, cãrturarul a stat sub arest la resedinta vãtafului de plai. Portul traditional tãrãnesc, dansurile si jocurile muntenesti au fost admirate si de poetul Cezar Bolliac care, pe la 1869, a intreprins o cãlãtorie in scopuri arheologice in zona Pietrositei. In fostul sediu de primãrie a functionat panã la 1918 vama. Pe aici a trecut in 1901 Badea Cartan, care a mers la Mãnãstirea Dealu, pentru a participa la aniversarea a 300 de ani de la moartea domnitorului Mihai Viteazul. Pietrosita a fost renumitã si pentru covoarele tesute manual, cãutate in tarã si strãinãtate.

In sec. XIX Alexandru Vlahutã descria in celebra Romania Pitoreascã: "Intrãm pe la amiazã in Pietrosita, sat mare cu mai multe cãtune frumos revãrsate pe braiele plaiului, de jur imprejur case albe se urcã pe coastele dealurilor ca si cum s-ar fi luat la intrecere, care sã priveascã mai de sus, in lungul apei ferãstraie, mori, pive si darste, zorite se strigau unele pe altele panã hãt, in capãtul de sus al Moroienilor, de unde incepe inalta pustietate a muntilor, mãreata si linstita impãrãtie a Bucegilor".

La frumusetile naturale se adaugã pitorescul arhitecturii traditionale, cu case reprezentative, cu elemente de decor specifice, ce conferã Pietrositei caracterul unei statiuni climaterice originale.

Diaconul Coresi, cu tiparnitele in desagi a trecut prin Pietrosita in drumul sãu spre Brasov, Sibiu, Orãstie prin Strunga pentru a ajunge la Bran, Pietrosita fiind vama cãtre Ardeal. Hrisoave vechi amintesc cã "in 1642, Sultanul Mahomed II pornind intr-o expeditie impotriva lui Vlad Tepes, trecu prin Targoviste, pe care o aflã desartã si inaintã, in sus, pe valea Ialomitei. Aci il astepta viziunea acelei pãduri de tepe «pari nenumãrati si implantati, in cari in loc de poame se atarnau trupuri», cum spune cronicarul. Erau prinsi turci pe care Tepes ii executase intr-astfel. Se spune cã de spaimã, sultanul a luat calea intoarsã".

La Pietrosita se organizeazã balciuri mosnenesti (in august si octombrie) ce duc la aparitia in sec. al XVIII-lea a "tovãrãsiilor" pentru negot. La marile evenimente de rezonantã nationalã (1848, 1859, 1877, primul si cel de al doilea rãzboi mondial) locuitorii Pietrositei, prin adeziune si participare, vãdesc un inalt simt al datoriei, momentele respective fiind glorificate din plin prin medalii, brevete si monumente comemorative.

MUZEUL SÃTESC PIETROSITA

Centru comercial si mestesugaresc important, Pietrosita se distinge in domeniul industriei casnice textile (tesutul covoarelor), al mestesugurilor sãtesti - rotari, fierari, dulgheri, tamplari, instalatii de prelucrare a fibrelor animale - pive, darste etc. si a morilor de apã, toate acestea determinand un schimb comercial intens.